Prin momente de nefericire descoperim Fericirea?

Cu atata tehnologie, cum imi regasesc linistea?
Cu atata tehnologie, cum imi regasesc linistea?
iulie 11, 2018
Ar trebui să luăm multivitamine, chiar și naturale, în fiecare zi? Iată ce ne ajută în luarea deciziei potrivite.
martie 28, 2019
Prin momente de nefericire descoperim Fericirea?

Cu toţii am observat ca avem zile mai care trec mai usor sau zile mai intense, care parca nu se mai termină. De fapt, zilele vin şi trec, ceea ce diferă este poziţionarea noastra faţă de acele întâmplări. Şi de ce avem de învăţat din acele întâmplări. Şi dacă învăţăm lecţia acelei întâplări. Când o învăţăm, se va elibera, iar când lecţia nu este conştientizată, revine si revine. La fel sau reinventată însă la bază este aceeasi. Experienţele vin şi trec şi aşa va fi mereu.

 

În zilele în care ne simţim bine, trecem mai uşor peste întâmplări, iar în zilele în care avem o stare mai puţin bună, parcă se şi agaţă toate de noi, una după alta tot vin experienţe de energie mai joasă. Este importantă partea de acceptare a acestor stări, sunt normale şi toţi le trăim mai mult sau mai puţin. Ceea ce diferă este dacă
Mintea ne spune că tare bine ar fi să fie totul numai lapte şi miere, însă dacă nu am avea aceste întâmplări, cum am mai putea aprecia fericirea? Raportat la ce anume? 🙂
Mare parte din noi probabil am observat că dacă nu în timpul acelei întâmplări neplăcute, măcar după tot apare şi câte o parte bună. Cum totul este o alegere, odată trecută întâmplarea mai puţin plăcută, putem alege starea de tristeţe/suferinţă de orice fel sau varianta în care conştientizăm partea bună a acelei experienţe, cu recunoştinţă îi mulţumim pentru lecţie şi o eliberăm. Cu siguranţă dacă vom căuta, această parte bună vom găsi, e nelipsită, depinde doar de deschiderea fiecăruia de a o observa.

 

Astfel se învaţă şi aprecierea adevăratelor momente de fericire, care poate fi la fel şi din lucruri mici.

 

Asemeni copiilor. Fie singuri fie cu ei reînvăţăm adevarata fericire, pe care am avut-o cândva şi s-a pierdut la un moment dat. Aceea când ne bucurăm de frumuseţea din jurul nostru şi inclusiv de frumuseţea noastră.

Când ceva din viaţa noastră este altfel decât am vrea să fie şi ne scoate din zona de confort, primul pas este de a vedea de ce ne deranjează acel lucru, care poate pentru celălalt este normalitate. Fiind mai atenţi la noi şi la trăirile noastre, ajungem să întelegem ceea ce sufletul ne transmite însă poate suntem prea prinşi în treburile zilnice încât nu îl auzim.

Prin momente de nefericire descoperim fericirea.

Ascultându-ne Sufletul descoperim adevărata Viaţă 

 

Zi cu acceptare, iubire şi conştientizări Divine!

Otilia

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

X